Achalazia

Achalazia este o afectiune a esofagului inferior si jonctiunii eso-gastrice determinata de lipsa de relaxare a sfincterului esofagian inferior la ingestia de alimente ceea ce determina in final distensia marcata a esofagului. Are tabloul clinic al unui sindrom obstructiv inalt caracterizat de: durere retrosternala, regurgitatii precoce dupa ingestia de alimente, dificultate la inghitirea alimentelor solide, tuse iritatativa. Se poate complica cu laringita de reflux si pneumonie de aspiratie, in special, dupa decubit dorsal.

Diagnosticul achalaziei se face prin: tranzit baritat eso-gastric, endoscopie digestiva superioara, manometrie esofagiana. Aceste investigatii evidentiaza distensia esofagului, pseudostenoza sfincterului eso-cardial, diminuarea pana la disparitia undelor peristaltice esofagiene, esofagita de staza. Eco-endoscopia (ecografia endoscopica intraesofagiana) si CT-ul toraco-abdominal pot fi necesare pentru a face diagnosticul diferential cu cancerul esofagian. Biopsia esofagiana evidentiaza absenta celulelor neuronale ale plexului mienteric.

Tratamentul achalaziei se face prin:
– terapie medicamentoasa cu blocanti de calciu (nifedipina), nitrati (izosorbit dinitrat), nitroglicerina – cu eficienta redusa si temporara;
– injectare de toxina botulinica in esofagul inferior;
– dilatatii endoscopice ale jonctiunii eso-gastrice;
– tratament chirurgical laparoscopic- cel mai eficient.

Tratamentul chirurgical in achalazie se face exclusiv pe cale laparoscopica. Procedeul recomandat este eso-cardio-miotomia HELLER, asociata cu un procedeu antireflux: fundoplicatura anterioara DOR sau posterioara TOUPET. Aceste procedee refac tranzitul normal la nivelul jonctiunii esogastrice cu regresia simptomatologiei in cateva zile.

Abordul laparoscopic ofera toate avantajele tehnicilor minim invazive:
– absenta inciziilor delabrante si a durerii;
– comfort postoperator net superior tehnicilor clasice deschise;
– spitalizare de scurta durata;
– reintegrare sociala si profesionala rapide.

Postoperator, este indicat un regim cu alimente lichide si semisolide pentru cca 3 saptamani si tratament medicamentos specific.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ai găsit răspunsul pe care îl căutai? Completează formularul și îți vom răspunde cât mai rapid posibil.