Roxana Jouni

Later edit: -37 kg, 7 luni dupa operatie. Work in progress 😉, iar viata mea extrem de asezata. Tonus, psihic, activitati. Totul a luat o alta turnura. Pt moment zic ca-s cea mai buna versiune a mea, ever😜
Calatoria mea. 5 luni dupa operatie, -30kg. Obiectiv atins in proportie de 66.6%.
Uitandu-ma in urma, nu pot decat sa constat cat de norocoasa sunt. L-am cunoscut pe dr Serban Vasile in octombrie 2019 cand mi-a operat fiul in regim de urgenta, peritonita. Atunci am aflat ca face si interventii bariatrice. Atunci am vazut in spital pacienti operati de GS care faceau primii pasi dupa interventie. De atunci am inceput sa ma documentez& citesc despre operatia de GS.
Pandemia mi a incurcat putin planurile astfel ca pe 2020 l-am ratat. Si apoi a venit 2021. Dupa analize, un alt setback, rezolvat cu maiestrie de dl doctor& echipa dansului. Cand credeam ca se deschide iadul, dansul a stiut sa ma indrume catre un alt doctor, referinta in domeniu, Adriana a facut minuni iar eu, o saptamana mai tarziu eram diagnosticata corect si intelegeam ca nu i sfarsitul lumii, din contra.
De ce explic asta? Ca sa intelegeti ca nu este doar despre interventie in sine. Aceasta poate fi facuta in “n” locuri, de “n” doctori. Este despre echipa, despre doctorul dispus, sau nu, sa te asculte si sa raspunda rabdator intrebarilor tale, este despre Adriana care reuseste cumva sa faca minuni armonizand programul tau, al dlui doctor, programarile. Este despre cel mai cald medic anestezist pe care l-am intalnit vreodata(doctor Monica Preda) si care a avut grija de mine nu 4-5 ore dupa operatie, ci 24, pentru a se asigura ca totul este bine. Este despre doamnele asistente care desi exasperate de venele mele pe care nu mai stateau perfuziile dupa 2 zile, zambeau si ma incurajau ca vor gasi solutii. Si gaseau. Si nu in ultimul rand este depre rabdarea si priceperea Nutritionist Cristiana Popa care m-a indrumat dupa operatie si care mi-a suportat cu stoicism si pricepere poftele/nazurile.
Este despre “mainile” pricepute datorita experientei acumulata in ani de practica si studiu si rabdare. Este despre fiecare OM al acestei echipe si despre echipa in sine. Perfecti!
Astia sunt diferentiatorii din punctul meu de vedere si nu as recomanda vreodata cuiva sa aleaga pe alte principii.
Intregii echipe care il asista pe dr Serban Vasile in acest proces si dansului, un mare “multumesc” de la mine& mult succes in continuare in schimbarea vietilor pacientilor!!!
PS: 95kg inainte de operatie, 65 kg acum. 1.58 inaltime. Operatie in data de 11.06.2021
PS2: revin si fac update la progrese, plus ca raspund cu placere intrebarilor legate de experienta mea. Nu ezitati 😉

 

19 noiembrie 2021

Doctor Serban Vasile testimonial

Georgiana Matei

Nouă luni de la operație. 128 kilograme înainte de operație, acum 78. Mulțumesc Dl. Dr. Șerban Vasile și întregii echipe MedLife.

 

7 august 2020

Doctor Serban Vasile testimonial

Liliana Mihaela Irina

104 vs 63. Nouă luni de când mi-am împlinit un vis. Îi mulțumesc dr. Șerban Vasile, autorul acestei schimbări. Am avut curaj! Totul s-a schimbat în bine, sunt alt om, în primul rând, din punct de vedere psihic.

Curaj, dragilor! Merită din plin. Eu nu am avut nici o problema postoperator, mănânc orice îmi dorește suflețelul, nu am intoleranță la carne, lactate sau orice alt aliment. Mănânc chiar și dulciuri, ocazional.

Recomand cu încredere gastric sleeve, recomand cel mai minunat dr. Șerban Vasile și întreg colectivul secției chirurgie din cadrul MedLife.

 

20 noiembrie 2019

Doctor Serban Vasile testimonial

Dinel Mitutoiu

Ieri, am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri posibile: medicul diabetolog nu vrea să mă mai vadă decât peste un an! Și fără nici un tratament.
La doi ani și trei luni de la operație am trecut de la stresul insulinei, medicamentelor, vizitelor la trei luni, la grija de a nu uita să-mi fac programare peste un an!

Iată că și după trei ani de VIAȚĂ, totul este PERFECT!

Multumesc domnului doctor și echipei. Sănătate maximă!

 

9 martie 2020

Doctor Serban Vasile testimonial

Elena Jobes

Mulțumesc din suflet domnului Dr. Șerban Vasile și cadrelor medicale de la Spitalul MedLife din Calea Griviței nr. 365, București. Viața mea este complet schimbată, miraculos. Monstrul acela numit grăsime, s-a topit. A fost greu? Da. A meritat efortul? Da. Abia acum trăiesc. Mă întreb oare de ce a trebuit să am un psihic atît de slab, și să îmi abuzez corpul atît de mult? E greu, e cumplit de greu să cari fizic și psihic după tine 160 kg. Fără să exagerez, faptul că acum am revenit la greutatea normală de 73 de kg, este cea mai mare realizare din viața mea! Dacă aș putea, i-aș ruga pe toți oamenii din lume să scape de acest monstru numit grăsime, obezitate morbidă! Vă doresc tuturor multa sănătate și multe binecuvântări!

 

8 mai 2019

Doctor Serban Vasile testimonial

Cris Axente Boteanu

Aproape 8 luni post Gastric Sleeve, -34 kg!!! Nu îmi vine să cred că bariatria schimbă vieți!

 

26 iunie 2018

Georgiana Achim

Ce ziceți? E bine, după șapte luni de la operație? Fără 56 kg?

 

25 noiembrie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Simona Isabela Alexie

După 1 an și jumătate de la operația de gastric sleeve, vă multumesc, domnule doctor atât dvs. cât și întregii echipe fantastice de la MedLife Grivița! Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în cei aproape 30 de ani de viață. 😊

Impossible is nothing!

 

10 octombrie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Mirela Chirulescu Popa

M-am întrebat deseori ce se întamplă când nu îți mai place ceva în viața ta. Cei mai mulți mi-au sugerat să o iau de la capăt. Eu am ales să renasc, a mai rămas puțin, însă deja speranța a prins contur. Tot ce rămane de spus este doar mulțumesc. Din suflet!

 

21 iunie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

107 kg cu un an în urmă. Acum 62… Efort răsplătit!!! Succes!

 

13 decembrie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Ionelia Tănase

Domnule doctor Șerban Vasile, vă recunoașteți opera? Au trecut doar șase luni. Vă mulțumesc din suflet.

 

15 decembrie 2015

Doctor Serban Vasile testimonial

Laura Gabriela Bontea

Acum ceva timp am decis să fac operația pe care mi-o doream de-o vreme și, după ceva cercetări și câteva discuții cu diversi medici, am ales clinica MedLife si am ales să fiu operată de Dl. Dr. Șerban Vasile. Cred că fiecare metabolism are propriul ritm și cred că toți ne dorim să fim sănătoși, mai mult decât orice. Am aproape un an de la operatie, iar progresul meu este mai mult decât mulțumitor. În afara faptului că domnul doctor a dat dovadă de profesionalism, înca de la prima discutie, a fost alături de mine cu sfaturi și mi-a oferit toate informațiile necesare. În acest moment, dacă nu aș avea dieta pe care trebuie să o mențin, nu simt că aș fi operată. Sau, de fapt, simt. Mă simt mai energică și plină de viață, mă simt mai usoară și mai optimistă. Nu aș putea spune că este un drum ușor, având în vedere că această operație presupune reeducarea obiceiurilor alimentare și a efortului fizic, dar aș mai face operația aceasta oricând, pentru că este o poartă spre o nouă viață.
Întreaga echipă a spitalului a fost incredibilă, iar eu sunt mai mult decât recunoscătoare. Sper că fiecare dintre cei care s-au operat sunt încântați și fericiți și sper ca oricine are dubii, încă, să găsească resursele necesare și să reușească să ia această decizie.  Mulțumesc!

 

27 iulie 2020

Doctor Serban Vasile testimonial

Ioana Fărcășanu

Acum trei luni mi s-a schimbat viața. Total. Știu că am un drum lung în față, însă abia îl aștept. Mulțumesc dl. doctor pentru o nouă șansă la viață!

 

7 mai 2020

Doctor Serban Vasile testimonial

Diana Dobrița-Cebanu

2017-2019

Mulțumesc, Dr. Șerban Vasile!

 

9 noiembrie 2019

Doctor Serban Vasile testimonial

Ioana Blaga

In 2012 , cand am luat hotararea de a face gastric sleeve, increderea mea in reusita acestei interventii la mine era cam de 70%. Mi-am zis atunci ca daca voi scapa de 20de kg e ok (surplusul fiind de 50), in pofida faptului ca domnul doctor cand mi-a explicat in ce consta interventia si ce urmeaza sa fac dupa mi-a spus ca intr-un an voi fi o persoana normala. Incredere in mine ca voi reusi nu am avut, dar tot atunci mi-am promis un lucru : ca voi urma cu sfintenie toate recomandarile doctorului. In 2013, dupa 8 luni de la interventie IMC-ul meu se inversase de la 42 devenise 24 (m-am stabilizat la 23).
Sansa mea a fost sa intalnesc un om care a avut mai multa incredere in puterea mea de a invinge decat aveam eu in aceea perioada.
Multumesc pentru suportul acordat in tot acest timp.

 

4 noiembrie 2019

Doctor Serban Vasile testimonial

Ionel Sârbu

Mulțumesc din suflet domnului Dr. Șerban Vasile și cadrelor medicale de la Spitalul MedLife din Calea Griviței nr. 365, București. Viața mea este complet schimbată, miraculos. Monstrul acela numit grăsime, s-a topit. A fost greu? Da. A meritat efortul? Da. Abia acum trăiesc. Mă întreb oare de ce a trebuit să am un psihic atît de slab, și să îmi abuzez corpul atît de mult? E greu, e cumplit de greu să cari fizic și psihic după tine 160 kg. Fără să exagerez, faptul că acum am revenit la greutatea normală de 73 de kg, este cea mai mare realizare din viața mea! Dacă aș putea, i-aș ruga pe toți oamenii din lume să scape de acest monstru numit grăsime, obezitate morbidă! Vă doresc tuturor multa sănătate și multe binecuvântări!

 

8 mai 2019

Doctor Serban Vasile testimonial

Adnana Geanina Vatasescu‎

Azi am intrat într-o rochie marimea S. Nu mai visam la asa ceva. 40 kg în 8 luni. Mai am 10 și scap. Multa baftă și ambiție tuturor. Totul depinde doar de noi și de cât de mult ne dorim să obținem acel ceva.

 

22 iunie 2015

Doctor Serban Vasile testimonial

Raluca Niță

Acum o săptămână s-a născut Annelysse – a treia fetiță a familiei – o brunetă superbă cu ochi albaștri😍.

Am făcut gastric sleeve în noiembrie 2014 (117 kg) și, la 76 kg, în octombrie 2015, am rămas însărcinată. Pe parcursul sarcinii am slăbit până la 69 kg, apoi am luat 3,5 kg. Duminica trecută aveam 72,5 kg, când am născut. Acum am 67 kg😍😍😍.
Mulțumesc, Dr. Serban Vasile pentru sprijin, atenție si profesionalism.

 

3 iulie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Domnul PI s-a prezentat în clinica noastră în urmă cu un an cu obezitate morbidă (126kg) asociată cu hipertensiune arterială cu valori mari și diabet zaharat dificil de controlat. A efectuat operația gastric sleeve, de micșorare a stomacului.
La controlul de azi, la 13 luni de la operație, domnul PI se prezintă cu 54 kg în minus (72 kg) dar, cel mai important, cu tensiune și valori ale glicemiei normale și fără tratament.
Operațiile pentru obezitate se adresează atât excesului ponderal cât și afecțiunilor asociate: diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, sindrom de hipovențilatie și de apnee în somn.

 

5 iulie 2018

Doctor Serban Vasile testimonial

Domnul SM a venit acum 3 luni în clinica noastra cu 160 kg. La 3 luni după operația de micșorare a stomacului – gastric sleeve – are cu 42 kg mai puțin. Succes în continuare, în atingerea greutății dorite și într-o viață schimbată radical.

 

22 iunie 2018

Doctor Serban Vasile testimonial

Un alt exemplu… de urmat, aș spune. 170 kg înainte de operație, 85 kg după 1 an și 6 luni de “supliciu”.

Ce credeți? Merităa efortul?

 

28 iunie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Alexandra Doru

Aproape șapte luni de la operatie, minus 32 de kg! Îi mulțumesc domnului dr. Șerban Vasile și echipei, pentru tot!

 

12 mai 2020

Doctor Serban Vasile testimonial

Cristina Crisu

Astăzi, la o lună de la operație, acestea sunt rezultatele mele. Eu sunt foarte bine și foarte fericită. O să postez curând și poze cu mine. 🙂 Mulțumesc domnului Dr. Șerban Vasile!

 

22 iunie 2020

Doctor Serban Vasile testimonial

Anca Maria Bobeș

Și la mine au trecut 4 ani. Mulțumesc mult domnului doctor Șerban Vasile!

 

24 octombrie 2019

Doctor Serban Vasile testimonial

Nelu Niță

Cu mulțumiri domnului doctor Șerban Vasile

 

24 septembrie 2018

Doctor Serban Vasile testimonial

Georgiana Achim

Și au trecut 1 an și 8 luni. Sunt atât de fericită, 35 kg date jos, parcă sunt altă persoană. Când mă uit la pozele vechi, parcă nu sunt eu. Mulțumesc din suflet tuturor, o echipă minunată care schimbă oamenii în bine și frumos. Un Paște fericit și călduros vă doresc tuturor!

 

6 aprilie 2018

Doctor Serban Vasile testimonial

Silea Nicolae Sebastian

La un 1 an 4 luni de la operație nu mi-a fost ușor dar nici foarte greu. La trei săptămâni am început munca fără să mă menajez nici măcar o zi. Acum am ajuns la o greutate de 78 de kg, cu un minus de 59, sunt într-o formă de invidiat cu pofta de a trăi clipa, fără a mă gândi tot timpul la mâncare. Am încercat să respect în totalitate ceea ce domnul doctor Șerban Vasile mi-a recomandat, și rezultatele au fost foarte bune. Sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat într-un timp atât de scurt. Mulțumesc Dr. Șerban Vasile și echipei MedLife.

 

14 iunie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Silviu Ivan

Mulțumesc lui Dumnezeu și d-lui Dr. Șerban Vasile și echipei MedLife pentru cele 40 de kg “evaporate”.
Sunt la jumătatea drumului. Minus 40 kg după 3 luni și jumătate.

 

14 noiembrie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Cătălina-Ștefania Luca

Un an post gastric sleeve. Cu siguranță cea mai frumoasă viață. Eu sunt. Deși, în unele poze nu mă mai recunosc. Pot spune doar atat: MULȚUMESC DIN SUFLET!

 

28 septembrie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Cu un an în urmă: superobezitate (173 kg, BMI 52) asociată cu sindrom sever obezitate-hipoventilație și sindrom de apnee în somn. Pregătire preoperatorie adecvată în secția de pneumologie, pentru ameliorarea parametrilor respiratori, ulterior s-a intervenit pentru Gastric Sleeve. Spitalizare 3 zile. Fără complicații chirurgicale sau asociate. La 7 zile postoperator, s-a prezentat cu 8 kg în minus și funcție respiratorie ameliorată.

La un an distanță: 97 de kilograme.

 

31 octombrie 2017

Doctor Serban Vasile testimonial

Succes celor operati, un imbold pentru cei nehotarati!
Pacientul BF cu superobezitate morbida (176 kg) a efectuat la MedLife, în urma cu 6 luni, operația de micșorare a stomacului (gastric sleeve). În prezent, are cu 55 kg mai puțin (121 kg) și un ritm de scădere ponderala foarte bun către greutatea dorită.

 

7 august 2018

Doctor Serban Vasile testimonial

TG a venit la controlul de un an de la operația de micșorare a stomacului – gastric sleeve – cu 78 kg în minus, scăzând în greutate de la 140 kg la 62 kg. Practic a “dat jos” încă un om “oportunist”. Felicitări pentru curaj și determinare!

 

26 iunie 2018

Doctor Serban Vasile testimonial

Pacient venit tocmai din Spania. 130 kg la operație, 85 kg la 5 luni postoperator.

Merită să călătorești… în România😊!

 

13 octombrie 2016

Doctor Serban Vasile testimonial

Înainte de intervenția bariatrică care mi-a schimbat viața, aveam 151kg. Cu ajutorul dr. Șerban Vasile, medic chirurg specializat în Chirurgia Bariatrică, care mi-a fost alături pe tot parcursul traseului de pacient bariatric, am ajuns la 113 kg, după numai trei luni an de la operație. Așadar, minus 38 kg. Îmi doresc să mențin acest ritm, iar la următoarele controale periodice, șă revin cu alte rezultate minunate.

 

10  septembrie 2020

CERE O CONSULTAȚIE